În prezent AO BIOS realizează următoarele proiecte:
- Elaborarea materialelor de instruire și prestarea serviciilor de instruire a formatorilor în domeniul agriculturii conservative și ecologice în cadrul Programului Rural de Rezilienţa Economico – Climatică Incluzivă (PRRECI), finanţat de Facilitatea Globala de Mediu (FGM) şi implementat de către Unitatea
Consolidata pentru Implementarea Proiectelor IFAD (2017).
- „Beneficiind de piață deschisă a UE: ÎMM-urile ghid practic de a învăța din experiența Letoniei ZLSAC“, în partenieriat cu Asociația georgiană „Femeile în afaceri“ (2017), finanţat de Uniunea Europeană.
- Promovarea Strategiei UE pentru regiunea Dunării (SUERD) pentru Societatea Civilă din Republica Moldova „. Evenimentele, inclusiv Zilele Naţionale de Participare sunt organizate pentru organizaţiile şi persoanele interesate. Proiectul este susţinut şi finanţat de Forumul Societății Civile pentru regiunea Dunării, Aria Prioritară 10 responsabilă pentru societatea civilă și participarea la SUERD, orașul Viena. Acest eveniment este realizat şi cu suportul financiar al Agenției Austriece pentru Dezvoltare (ADA), cu fonduri ale Cooperării Austriece pentru Dezvoltare, Baden-Wüttemberg Foundation şi Foster Europe (2016-2017).
- Proiectul „Gusturile Dunării. Painea, Vinul, Mirodeniile“ este realizat de Institut ILEU e.V.împreună cu organizațiile sale partenere din toate țările din regiunea Dunării: Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Serbia, Croația, Romania, Bulgaria, Moldova, Ucraina, precum și țările din vecinătate – Slovenia, Cehia, Bosnia-Herzegovina și Muntenegru. AO BIOS este unul dintre partenerii acestui proiect. Mai multe informații le puteți găsi pe site-ul http://tastes-of-danube.eu/project/ (2016-2017).
- Concurs național de desen și pictură pentru copiii cu nevoi speciale cu vârsta până la 16 ani cu genericul „Vrem o lume mai bună” (2016-2017). Concursul este organizat de Asociaţia Obştească BIOS în cooperare cu Teleradio Moldova.
Comentarii recente