În data de 13 noiembrie, în Republica Moldova a fost lansată oficial campania de împădurire a plaiului „Plantează-ți viitorul”, 2021.
Startul Campaniei de inverzire si l-au asumat Presedintia, Parlamentul, Guvernul, Autoritatea centrala de ramura – Ministerul mediului cu institutiile subordonate, alte autoritati publice. Astfel, colaboratorii Ministerului Mediului şi din instituțiile din subordine, împreună cu reprezentanți ai aparatului prezidențial s-au deplasat în Rezervația Naturalā „Codru” din localitatea Lozova, unde au participat la lucrările de împădurire a unui masiv bogat în păduri seculare.
Este o campanie binevenită, mai ales luând în considerație rata mica de împădurire pe care o are Moldova, dar și starea dezastruoasă a pădurilor existente. Totuși, ca să aibă un impact mare campania de înverzire a reprezentanților Administrației Publice Centrale trebuia de început pe terenurile degradate și nu pe teritoriul Rezervației Științifice, unde conform legislației în vigoare ar trebui să fie un model demn de urmat.
Nu știu în ce măsură sunt specialuiști în domeniul solului Ministerul Mediului, dar dacă se dorește de a iniția o astfel de companie pe întreg teritoriul țării, atunci ei trebuiau să spună dacă e momentul potrivit ca să se realizeze această companie de înverzire. Din datele care le avem, conținutul apei în sol este la nivelul celui de ofilire. Pedologii și agronomii cunosc că în aceste condiții nu se recomandă de a planta arbori și arbuști, dar nici plante anuale. Am dori ca să ieșim din campanii (electorale, de înverzire, etc.) și să realizăm activități durabile astfel ca viața oamenilor, dar și starea mediului să se îmbunătățească.
Valentin Ciubotaru,
director executiv, AO BIOS
Comentarii recente