La data de 23 Noiembrie, 2018 a avut loc ședința „Probleme și soluții pentru tinerii fermieri din Moldova”, organizată de Federatia Nationala a Fermierilor și NGO BIOS în contextul Strategiei Naționale de Implicare (SNI) privind soluționarea problemelor pământului.
Ședința a avut drept scop de a fi prezentate problemele depistate de către Federatia Nationala a Fermierilor  și echipa SNI în cadrul ședințelor regionale din luna august curent și identificare celor mai optime soluții.
Ulterior la masa de discuții au fost identificate și alte probleme, după care s-au propunerea și soluții pentru respectivele provocări întâlnite de tinerii fermieri în activitatea lor.
Pe parcursul ședinței Facilitatorul SNI, Elena Bîrca a îndemnat tinerii fermieri de a se mobiliza într-un grup de lucru în cadrul Platformei SNI, pentru a soluționa problemele de ordin funciar, demonstrând inițiativă și implicare. Elena a informat audiența despre lansarea Platformei Online a Strategiei, cu mai multe subiecte de discuții, unde ar putea de la distanță să ofere întrebări și să primească consultanță.
Reamintim că unul din cele 10 principii a International Land Coalition (ILC), inclus în planul de acțiuni a SNI spre a fi realizat este „Susținerea fermierilor mici și mijlocii”.
Strategia Naționale de Implicare oferă oportunitatea tinerilor fermieri de a “da voce” problemei lor și totodată oferă mecanisme de a o face „auzită”, punându-se accent pe #Inițiativa și #Implicarea grupului țintă (tinerii fermieri).
Toate problemele și soluțiile propuse de participanți sunt structurate și fundamentate, după care printr-o rezoluție vor fi prezentate autorităților competente pentru a fi realizate.

[ngg src=”galleries” display=”basic_thumbnail”]

 

bioslogin

bioslogin a publicat 2140 postări

Trebuie să fiilogat A publica un comentariu