Dreptul internaţional contemporan stabileşte în sarcina statelor numeroase obligaţii cu privire la respectul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

S-au cristalizat în cadrul dreptului internaţional general o sumă de reguli cu caracter de jus cogens, care instituie în esenţă o obligaţie a statelor de a colabora pentru promovarea respectului drepturilor fundamentale ale omului, de a asigura dreptul popoarelor la autodeterminare, egalitatea în drepturi a oamenilor şi nediscriminarea şi de a combate practicile contrare acestor obligaţii.

Comunitatea internaţională este astăzi mai mult ca oricând preocupată de promovarea cât mai largă a drepturilor omului, de crearea unui cadru legal cât mai diversificat de colaborare internaţională în acest domeniu, de realizarea unui sistem cât mai complet de apărare pe diferite căi legale a drepturilor omului în variate domenii şi de asigurarea cât mai deplină a transpunerii în practică a acestora, inclusiv prin sancţionarea încălcărilor aduse normelor de drept existente, indiferent ce forme ar lua ele.

Există astăzi mai mult ca oricând convingerea, care tinde a se generaliza în toate ţările lumii, nu numai prin respectarea drepturilor fundamentale ale fiecărei persoane umane marile probleme ale contemporaneităţii – securitatea, dezvoltarea economică şi socială, independenţa naţională etc. –  îşi pot găsi o temeinică şi durabilă rezolvare.

Interesul comunităţii internaţionale faţă de problemele drepturilor omului este probat de proliferarea drepturilor recunoscute ale persoanei (peste 60), de numărul mare de instrumente juridice internaţionale care le consacră (în jur de 100), dar şi de mecanismele juridice de protecţie şi de organismele care veghează la respectarea lor.

Cea mai veche abordare, cu caracter de reglementare, a problemelor privind respectul persoanei umane şi recunoaşterea unor drepturi ale acesteia, este considerată „ Magna Carta Libertatum” ( Marea Cartă a Libertăţii) din 1215, un document semnat de regele englez Ioan Fără de Ţară sub presiunea nobilimii, în cadrul căreia se consemna că „ nici un om liber nu va fi arestat ori deţinut sau deposedat de bunurile sale, sau declarat în afara legii”, exilat sau lezat în orice mod, fără o judecată corespunzătoare potrivit legilor ţării.

Un alt act, ulterior provenind tot din Anglia şi intitulat „Habeas Corpus Act” (1679), întărea protecţia juridică a persoanelor contra abuzurilor nobililor, de această dată stabilind noi garanţii în apărarea libertătilor individuale a fiecărei persoane în faţa justiţiei.

bioslogin

bioslogin a publicat 2140 postări

Trebuie să fiilogat A publica un comentariu